evenimente

Seminar instructiv-metodic pentru cadrele didactice din învăţămîntul primar din municipiu

În conformitate cu Planul complex de activitate a DGETS şi în contextul organizării activităţilor de formare continuă a cadrelor didactice în anul şcolar 2014-2015, pe 13.11.2014, în IPŞPCI „Prometeu-Junior”, s-a desfăşurat un seminar instructiv-metodic pentru cadrele didactice din  învăţământul primar din municipiu cu genericul „Rolul cadrului didactic în formarea competenţelor specifice la matematică în cadrul orelor de bază şi a celor opţionale prin implicarea familiei şi a actorilor educativi comunitari”.
În cadrul seminarului, M.Braghiş, dr. în pedagogie, a prezentat o comunicare prin intermediul căreia participanţii au fost iniţiaţi în tema seminarului. Învăţătoarele claselor primare Mariniuc Eugenia, Lazăr Raisa, Andrei Dorina, Veste Natalia, Perjuc Liliana, Chirilă Elena, Ilona Talmațchi și Liuba Adespea au prezentat 8 lecţii de matematică (ore de bază) şi matematică (curs opţional).
Moderatorii în atelierele de lucru au fost Braghiş Maria, specialist la clasele primare la DGETS, grad didactic superior şi Scripnic Iulia, director adjunct la clasele primare în IPŞPCI „Prometeu-Junior”, grad didactic întâi. Fiecărui participant i s-a oferit mapa cu suportul teoretic privind problema discutată. Atât lecţiile, cât şi activităţile în ateliere, în grup, au fost apreciate cu calificativul „excelent”.
La seminar au fost prezente 52 de cadre didactice de la clasele primare din municipiu.