evenimente
Halloween-ul, marcat și în acest an de elevii prometeiști de Vasile Gribincea
Vineri, 31 octombrie 2014,, Halloween-ul a fost celebrat și la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu – Prim”. Ca de obicei, consiliul elevilor a pus la punct până în cele mai mici detalii partea organizatorică a evenimentului. Evident, sărbătoarea a decurs spectaculos, dar fără excese, imaginea generală a curții liceului în timpul pauzelor inspirând în primul rând colegialitate și bună dispoziție. Elevii au servit dulciuri, ceai, cafea, dar și preparate din dovleac, indispensabile și de o savoare aparte în contextul Halloween-ului. Pentru ca atmosfera să fie desăvârșită, pe fundal au răsunat cântece îndrăgite și binecunoscute în rândul tinerilor. Costumele prometeiștilor au fost de netrecut cu vederea, liceul devenind, pentru o zi, și locul întâlnirii unei varietăți de personaje, aparținând diferitor epoci – prințese, vrăjitoare, doctori, militari sau, pur și simplu, mascați – figuri care se vor reuni și la anul, în același loc și în același spirit jovial.