DESPRE NOI Comisia metodică științe socioumanistice
Activitatea membrilor comisiei metodice Științe socioumanistice subscrie firesc viziunii educaționale a Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” ‒ de a oferi tuturor elevilor condiţii echitabile pentru învăţământ şi educaţie, de a milita pentru sănătate, talent şi inteligenţă unite prin cultură într-o personalitate creatoare ‒ prin conturarea unui parcurs didactic coerent şi echilibrat, capabil să armonizeze complexitatea disciplinelor școlare, a activităţilor educative curriculare și extrașcolare.
Cadre didactice , și-au asumat, cu devotament și responsabilitate, importanta misiune: dezvoltarea personalității elevilor, crearea unui cadru propice dezvoltării sentimentului de dragoste faţă de limba română, față de valorile spirituale ale neamului, educarea spiritului civic etc. Devenite deja tradiții de înaltă exprimare a prețuirii pentru valorile culturale ale neamului, Ziua Unirii, Conferința Internațională „Grigore Vieru – un spirit care a aprins cuvintele neamului românesc”, concursul de discursuri publice „Mihai Eminescu, omul deplin al culturii române”, Festivalul iei, alte manifestări reunesc prin cântec, poezie și dans elevi, profesori, părinți.
Consecvența, perseverența, înaltul profesionalism, vocația pedagogică – toate contribuie zi de zi la alinierea valorilor şi a normelor educaţionale din Republica Moldova la cele europene, în formarea unui cetățean integru.











