GHID DE INSTRUIRE DE LA DISTANȚĂ
pentru cadre didactice, elevi și părinți

În contextul COVID-19, în scopul prevenirii situației de extindere a semestrului și în vederea eficientientizării procesului educațional la distanță, administrația Liceului „Prometeu-Prim” recomandă cadrelor didactice, elevilor și părinților digitalizarea procesului de studii prin utilizarea variatelor resurse și instrumente online. 

PREVEDERI GENERALE

1.    Pentru desfășurarea lecțiilor, cadrele didactice și elevii vor utiliza platforma Zoom, Google Hangouts, Cisco Webex Meetings care permite interacțiunea cu elevii.

2.   Pentru monitorizarea activității elevilor, oferirea de feed-back, organizarea evaluărilor etc., se va utiliza Catalogul electronic, Google Classroom, e-mail, grupurile pe Messenger, Spype, Viber sau WhatsApp ș.a.

3.    Cadrele didactice vor stoca și vor păstra toată informația (email-uri, feedback-uri, etc.) transmisă sau recepționată.

ACTIVITATEA ELEVILOR

1.  Elevii vor participa la activitățile de instruire la distanță, organizate de către cadrele didactice, la disciplinele din cadrul planului de studii. În cazul în care elevul nu poate participa nemijlocit în activitatea sincron/asincron, va anunța cadrul didactic sau dirigintele și împreună vor identifica o soluție acceptabilă, care ar permite realizarea minimă de sarcini în termeni rezonabili.

2.    Elevii vor avea acces la lecții, utilizând link-ul propus de cadrul didactic în grupul clasei  creat de către diriginte. Vor accesa link-ul cu 3-5 minute înainte de începutul lecției.

3.    Pe parcursul lecției – elevii vor avea microfonul închis. Microfonul se activează doar când elevul are întrebări, neclarități sau profesorul îi acordă întrebări. Elevul poate comunica cu profesorul și colegii prin chat-ul paltformei utilizate.

 

4.    Numele elevului pe platforma/aplicația utilizată trebuie să fie complet, ca în actul de identitate, (ex. Ion Diaconescu). Orice alte prescurtări nu se acceptă.

ACTIVITATEA CADRELOR DIDACTICE

1.    Dirigintele va crea în spațiul virtual un grup al clasei, utilizând datele de contact (e-mail, telefon etc.) ale elevilor și profesorilor ce predau la clasă.

2.  Cadrele didactice vor proiecta demersul educațional la distanță din perspectiva teoriei curriculare: elaborarea/adaptarea/selectarea resurselor informaționale digitale/ a suporturilor didactice pentru lecțiile la distanță: conform proiectului de lungă durată curent (aprobat la începutul anului școlar); pe baza manualelor școlare aprobate de MECC; ținând cont de specificul resurselor umane și materiale și respectând Metodologia privind continuarea la distanță a procesului educațional în condiții de carantină pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal.

3. Cadrele didactice vor monitoriza prezența elevilor la activitate, indicând absențele în catalogul electronic.

4.    Cadrele didactice vor înregistra zilnic conținuturile predate, notele/calificativele, temele pentru acasă în catalogul electronic.

5.    Cadrele didactice vor stoca și vor prezenta, la solicitare, materialele de instruire la distanță.

 

6.    Diriginții și cadrele didactice vor coopera cu părinții în vederea eficientizării instruirii de la distanță. 

ACTIVITATEA PĂRINȚILOR

1.  Părinții vor supraveghea copiii, facilitând participarea elevilor la ore.

Ghid pentru învățământ la distanță

pentru părinți, profesori și elevi