evenimente

Premiile Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, decernate unor mari valori ale culturii

În perioada 17-20 septembrie 2017, la Craiova, România, s-a desfășurat a V-a ediţie a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, organizat de Academia Internaţională „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Municipal Craiova, Consiliul Judeţean Dolj şi Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”.
Festivalul a reunit 50 de poeți din 45 de țări, ediţia din acest an fiind dedicată împlinirii a 2 000 de ani de la moartea lui Publius Ovidius Naso, la Tomis. Evenimentul a inclus recitaluri poetice, lansări de cărți, mese rotunde, dezbateri, întâlniri cu oficialitățile locale și cu iubitorii de poezie și a culminat cu decernarea unor premii importante.

Premiul pentru proză al Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu” i-a fost acordat lui Aurelian Silvestru, directorul Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu”, pentru stilul inedit, care solicită toate formele lingvistice și toată bogăția discursului narativ.